Cu ochii strâns legaţi.

Am ochii legaţi strâns aşa încât nu te văd.Nu te văd in viitorul de mâine, in viitorul meu anost.În spate ma înţeapă uşor sentimente de dor, o amintire a zilelor ce vor veni, a imaginii cu noi.Cu ochii strâns legaţi, bâjbâiesc în prezentul dezastruos, în care îţi miros parfumul, îţi aud glasul,  îţi simt respiraţia accelerată în obrazul meu dar nu pot ajunge la tine ca altdătat’.Trecut ce îmi apasă pe pleoape greu, ce ma ţine legată şi captivă în amintiri.Blestemat trecut.

Continui să caut în întunericul aşezat pe ochii mei, pe tine, eroul ce mâine vei dispărea.Şi dacă mâine vei pleca cine-mi va dezlega ochii, cine mă va ghida în întunericul minţii mele, cine îmi va şopti, cine mă va proteja, cine îşi va pune mâinile în jurul meu, îmi va prinde bărbia sfios şi prin sărutări pe frunte îmi va spune uşor, că va fi bine ?

Când m-ai învăţat ce e iubirea, ai uitat să mă înveţi cum va fi o dimineaţă goală, fără tine.Urăsc dimineţile de toamnă, pustiul.

Noi si vântul.

„Nu mai stiu de câte ori am vrut sa ma urc la volanul masinii si sa gonesc spre tine.Dar nu am masina, si culmea destinului, nu stiu sa conduc.Dar as calca zeci de capete sub rotile unei masini negre pentru tine.M-as cufunda în acceleratie pentru clipe scurte de fericire, pentru noi.Nu-mi mai înfrâna sufletul cu tot felul de cuvinte si priviri reci.Pur si simplu lasa-ma sa apas pe acceleratie pâna în capat, apoi sa îti las  usor mâna pe pieptu-ti .”

 

 

Fiori de gheata îi gâdilau sira spinarii în timp ce piciorul aluneca usor spre necunoscut.Nu ridicam ochii, nu trisam niciunul,probabil de teama, scufundându-ne  în scaunul de piele, cu ochii închisi. Gustul libertatii îi alinta usor simturile, vîntul ne gâdila pielea, zâmbea ca un copil.Un copil ce gusta pentru prima data ceea ce pâna nu demult îi era interzis.Îmi cuprinse mâna si lasa radio-ul sa acopere orice zgomot al naturii, orice soapta. Doar noi si vântul…

Noi şi vântul.

„Nu mai ştiu de câte ori am vrut să mă urc la volanul maşinii şi să gonesc spre tine.Dar nu am maşină, şi culmea destinului, nu ştiu să conduc.Dar aş călca zeci de capete sub roţile unei masini negre pentru tine.M-aş cufunda în acceleraţie pentru clipe scurte de fericire, pentru noi.Nu-mi mai înfrâna sufletul cu tot felul de cuvinte şi priviri reci.Pur şi simplu lasă-mă să apăs pe acceleraţie până în capăt, apoi să îţi las  uşor mâna pe pieptu-ţi .”

Fiori de gheaţă îi gâdilau şira spinării în timp ce piciorul alunecă uşor spre necunoscut.Nu ridicam ochii, nu trişam niciunul,probabil de teamă, scufundându-ne  în scaunul de piele, cu ochii închişi. Gustul libertăţii îi alintă uşor simţurile, vîntul ne gâdila pielea, zâmbea ca un copil.Un copil ce gusta pentru prima dată ceea ce până nu demult îi era interzis.Îmi cuprinse mâna şi lăsă radio-ul să acopere orice zgomot al naturii, orice şoaptă.Doar noi şi vântul…

Promite-mi.

Mă simt prinsă într-un anotimp melancolic,în braţele reci ale toamnei,încătuşată de frunze grele,prinsă în crengi uscate,sufocată de un aer ce îmi apasă plămânii ca picuri de ploi, violenţi. O simplă adiere de vară m-ar scoate din temniţa toamnei.Sunt prizoniera propriilor sentimente şi gânduri, în spatele amintirilor tale ce îmi strâng sufletul ca un lacăt de plumb.Nu am aer.

Promite-mi, vară.Promite-mi dimineţi dulci de august îmbăiate în arome de plăcintă cu mere, şi ploi calde de seară târzie.Promite-mi ca va fi bine şi mă voi descătuşa din propia temniţă,de la propria condamnare.

Amintiri.

Degete ce se izbesc de clape prăfuite,sunete de viori vechi,pornesc într-un spectacol ce îmi gâdila uşor,timpanul,amintindu-mi de şoapte reci,de sfârşit.

Corpul îmi e amorţit şi gândul departe, în liniştea apăsătoare ce mă sperie.O linişte dinaintea unei furtuni,o linişte ce mă apasă pe tâmple,pe pleoape,pe suflet.„De-aş putea să dorm”,repetam obsesiv,cu o voce joasă.

Gândul nu-mi sta locului,în minte derulându-se un scenariu mult prea bine cunoscut.Preferam liniştea ce îmi zdrobea încet şi sigur creierii,tâmplele.Bântuită de propriul film,în propria minte, nu-mi doresc decât să fug,dar corpul nu răspunde comenzilor,filmul oprindu-se pentru câteva secunde într-un cadru siropos,lacrimogen.Noi doi.Ploaie de vară.

Un zgomot de cortina cazuta pe podea imi cutremura trupul.Liniste din nou.

Niste orbi fericiti.

Numara-mi diminetile de toamna în genele ostenite de timp.Reaminteste-mi cu soapte,cum,cândva iubeam fiecare particula din tine,asemeni unui orb.Un orb fermecat,unul cândva fericit.

Îmi lipsesc bataile inimii tale accelerate,când parul meu se juca usor pe pieptu-ti arzând.Respiratia mi-era întrerupta de soaptele tale de dor, în timp ce pielea-ti miroase a dorinta, a toamna.Mi-e frig în odaia singuratatii fara macar vreo umbra a bratelor tale.Peretele pieptului mi-e scrijelit în culori ale iubirii,iar buzele-mi sunt uscate de dor.

Daca nu as fi renuntat de mult la tigari ti-as fi rulat pe spate o tigareta pe care apoi as fi aprins-o si as fi tras-o adânc în piept ca sa îmi îmbib sufletul cu aroma ei.Daca nu as fi renuntat asa usor la tine,adormeam si azi în aceasi beatitudine, între aceleasi doua brate, pe acelasi piept cu o inima ce galopa,usor,printre soapte si clipe.

Ma voi apuca din nou de fumat, dar nu te voi chema.

Nişte orbi fericiţi.

Numără-mi dimineţile de toamnă în genele ostenite de timp.Reaminteşte-mi cu şoapte,cum,cândva iubeam fiecare particulă din tine,asemeni unui orb.Un orb fermecat,unul cândva fericit.

Îmi lipsesc bătăile inimii tale accelerate,când părul meu se juca uşor pe pieptu-ţi arzând.Respiraţia mi-era întreruptă de şoaptele tale de dor,în timp ce pielea-ţi miroase a dorinţă,a toamnă.Mi-e frig în odaia singurătăţii fără măcar vreo umbră a braţelor tale.Peretele pieptului mi-e scrijelit în culori ale iubirii,iar buzele-mi sunt uscate de dor.

Dacă nu aş fi renunţat de mult la ţigări ţi-aş fi rulat pe spate o ţigaretă pe care apoi aş fi aprins-o şi aş fi tras-o adânc în piept ca să îmi îmbib sufletul cu aroma ei.Dacă nu aş fi renunţat aşa uşor la tine,adormeam şi azi în aceaşi beatitudine,între aceleaşi două braţe,pe acelaşi piept cu o inimă ce galopa,uşor,printre şoapte şi clipe.

Mă voi apuca din nou de fumat,dar nu te voi chema.

Si acum, ce se întampla cu mine?

Daca asta e finalul filmului acesta prost în care jucam, ce se va întampla cu mine, personajul feminin negativ? Cu cine va trebui sa ma lupt, în afar’ de constiinta mea, ca apoi sa pierd acea batalie, umilita, distrusa? E un rol jalnic, în care binele si iubirea  vor birui ca în toate filmele siropoase, în care treaba mea e sa pierd.Totusi ,nu e greu deloc,pentru ca am un talent probabil mostenit de pe undeva, în a pierde.Nu am de facut altceva decât sa calc în picioare oameni buni ,fericiti, sa sterg pe jos cu iubirea lor, de undeva din umbra, de unde savurez momentele mele glorioase,scurte si ele.

Sorb cu sete orice urma de fericire din jurul meu, si calc în picioare orice ramasita a iubirii tale, lasând în urma doar parfumul amar al dispretului.

Fii tu eroul  si da un sfârsit fericit din filmul asta de doi bani.

The Cranberries – When you’r gone
http://embed.trilulilu.ro/audio/AnisoaLa/d9a9e6cfac29b3.swf
Asculta mai multe audio diverse

Şi acum, ce se întămplă cu mine?

Dacă ăsta e finalul filmului acesta prost în care jucăm,ce se va întampla cu mine,personajul feminin negativ?Cu cine va trebui să mă lupt, în afar’ de conştiinţa mea,ca apoi să pierd acea bătălie,umilită,distrusă?E un rol jalnic,în care binele şi iubirea mă vor înfrânge ca în toate filmele siropoase,în care treaba mea e să pierd.Totuşi,nu e greu deloc,pentru că am un talent probabil moştenit de pe undeva în a pierde.Nu am de făcut altceva decât să calc în picioare oameni buni,fericiţi,să şterg pe jos cu iubirea lor,de undeva din umbră,de unde savurez momentele mele glorioase,scurte şi ele.

Sorb cu sete orice urmă de fericire din jurul meu,şi calc în picioare orice rămăşiţe ale iubirii tale,lăsând în urmă doar parfumul amar al dispreţului.

Fii tu eroul din filmul ăsta de doi bani şi dă un sfârşit fericit.

Garsoniera mea.

Ai trecut de’atâtea ori prin garsoniera asta încât fiecare lucru e îmbibat bine în parfumul tău.Ameţit,nu am nevoie de nicio supradoză de amfetamină ci doar de prezenţa ta ca totul din mine să o ia razna.Ca respiraţia să accelereze în timp ce inima-mi pompează spre creier doar dorinţă.Buzele tale pot înlocui oricând,orice drog puternic care ar face pe oricine să uite de el,sa devină dependent,al tău.Colorează-mi întunericul garsonierei în culorile pielii şi buzelor tale,creionează-mi cu degetul arătător urme de valuri pe chip.Aşterne-ţi pe pat parfumul văratic al părului tău,apoi topeşte-te sub corpul meu în  forme şi culori pământii,de toamnă.Coboară peste mine ploi de zâmbete şi plete ce mă vor gâdila ca pe-un prunc şi cuprinde-mă cu braţele ciocolatii,de fineţea mătăsii,în timp ce şoaptele-mi vor şuiera uşor un cântec de leagăn,de dor.Genele-mi sunt grele,acum,când respiraţia rece a gurii tale se izbeşte violent de obrazul meu drept,în timp ce buzele-mi freamăta, arzând de dor.

Şi lasă-mi usor corpul plutind,în timp ce întunericul mi te va răpi din nou.